Revizii și verificări periodice expirate în timpul stării de urgență

Categorie:

Momentul contează

Nu de puține ori am insistat pe utilitatea și obligativitatea legală a efectuării la timp pentru activitățile de revizii și verificări periodice la instalațiile de utilizare a gazelor naturale. Chiar dacă în acest moment ne aflăm într-o situație specială, acest aspect nu trebuie neglijat sub nici o formă.

Probabil știți deja din informările noastre că, în 23 aprilie, ANRE a anunțat prin Ordinul nr. 71/2020 că „verificările sau reviziile tehnice periodice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor  naturale care expiră pe perioada stării de urgenţă sunt considerate valabile pe întreg teritoriul României, până la încetarea stării de urgenţă, urmând a fi efectuate într-un termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgenţă.”

Astfel, pentru derularea activităților de revizii și verificări periodice ale căror termen a expirat, mai sunt doar ceva mai mult de 3 săptămâni în care acestea trebuie efectuate, atât din punct de vedere legal, cât mai ales din punct de vedere al siguranței voastre și a celor din jur, fie că vorbim despre familie, vecini sau bunuri.

Verificarea și revizia instalațiilor de gaze trebuie să reprezinte o prioritate pentru orice consumator, asta deoarece o defecțiune sau o neregularitate cât de mici pot provoca daune materiale ireparabile sau, în cazuri extrem de tragice, pot duce la pierderi de vieți omenești.

De-a lungul timpului, echipele noastre s-au confruntat în teren cu foarte multe defecțiuni sau neconformități cu reglementările legale în domeniu. De exemplu, am întâlnit furtunuri de butelie sau racorduri de apă în locul racordului flexibil omologat pentru instalațiile de gaze.

Unde-i lege, nu-i tocmeală

Iar dacă, pe principiul „mie nu mi se poate întâmpla”, aceste lucruri nu vă conving, ar fi bine să știți că nerespectarea normelor în vigoare și neefectuarea la timp sau deloc a verificărilor și reviziilor tehnice periodice pot duce la debranșarea și sistarea furnizării de gaze de către operator și la sancționarea consumatorului cu o amendă destul de piperată de către autoritățile competente.

De aceea echipa Energoinstal poate interveni rapid și, în cel mai scurt timp posibil, veți scăpa de o neplăcere inutilă, care poate avea consecințe serioase dacă nu este rezolvată la timp și conform legii. Așa cum v-am obișnuit de-a lungul celor 10 ani de experiență, lucrăm eficient, cu accent pe calitate și prețuri corecte.

Așa cum vă anunțam acum câteva săptămâni, echipele noastre din teren sunt pregătite deja să vină în ajutorul vostru. Fără excepție, pe parcursul întregii lucrări, procedura prin care asigurăm atât distanțarea socială recomandată de autorități, cât și siguranța și protecția clienților noștri și a echipelor ce execută lucrări pe teren va fi respectată cu strictețe.

Nu trebuie decât să ne contactați printr-un apel telefonic la 021.795.11.30 sau un mesaj pe energoinstalgaze.ro și problema voastră va deveni doar o amintire. Suntem Energoinstal, mereu gata de lucru pentru voi.

La Energoinstal, oferim servicii specializate de verificare și revizie a instalației de gaze din 2010. Ne recomandă cele peste 600 de recenzii pozitive de pe Google și o echipă de peste 40 de profesioniști acreditați ANRE și ISCIR, care pun calitatea și siguranța ta pe primul loc. Apelează la noi cu încredere și lasă-te pe mâini bune. Solicită o ofertă și asigură-te că instalația ta este în perfectă stare de funcționare.

Articole Recente