Detectorul de gaze naturale – între lege și siguranță

Categorie:

La sfârșitul anului 2015, Ordinul ANRE nr. 179/2015 aproba procedura privind verificările şi reviziile tehnice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale, aspect de care ne-am ocupat într-unul din articolele trecute. În plus față de problemele aduse în discuție în acel material, acest ordin a readus în prim plan normativul de gaze, așa cum este el cunoscut în limbajul comun.

În vigoare încă de acum 10 ani prin Ordinul ANRE nr. 5/2009, acest normativ prevede că „pentru cazul în care geamurile au o grosime mai mare de 4 mm sau sunt de construcţie specială (securizat, tip Thermopan etc.) este obligatorie montarea detectoarelor automate de gaze cu limita de sensibilitate de cel puţin 2% metan (CH4) în aer, care acţionează asupra robinetului de închidere (electroventil) a conductei de alimentare cu gaze naturale a aparatelor consumatoare de combustibili gazoși” (art. 8.3, alin.2)

Altfel spus, dacă la efectuarea unei verificări sau revizii tehnice periodice a instalației de gaze într-o bucătărie de bloc cu geamuri termopan, operatorul economic licenţiat să execute lucrarea constată că nu sunt îndeplinite condiţiile tehnice de funcţionare în siguranţă a instalaţiei, inclusiv prin lipsa unui detector automat de gaze, poate decide sistarea furnizării de gaze naturale către respectivul punct de consum.

De asemenea, conform Ordinului ANRE 89/2018, este necesara montarea detectoarelor de gaze si in incaperile traversate de instalatii de gaze si in care exista pericol de intoxicatii, explozii sau incidente. De exemplu, in imobilele de tip bloc, pe casa scarii, acolo unde nu este asigurata ventilatia naturala permanenta.

Detectoarele de gaze sunt necesare a fi montate si in apartamentele de bloc care s-au debransat de la reteaua comuna (au contor individual sau folosesc aragaz electric) si care sunt traversate de coloana comuna de gaze. Acest lucru este mentionat tot in Ordinul ANRE 89/2018.

Costică de la parter nu are detector, eu sunt mai prost?

Potrivit datelor oficiale, în România sunt aproximativ 1,4 milioane de apartamente racordate la sistemele de furnizare a gazelor naturale. În marea lor majoritate, aceste apartamente folosesc gazul doar pentru aragaz şi este de aşteptat ca majoritatea să aibă deja tâmplărie cu geam termopan în bucătărie. În mod logic, proprietarii acestor locuințe sunt obligaţi să monteze detectoare de gaze. Din păcate, acest lucru poate crea conflicte în unele blocuri. Asta pentru că, în cele mai multe cazuri, apartamentele nu sunt contorizate individual, iar în cazul în care un singur proprietar refuză să instaleze detectorul, este posibil ca alimentarea cu gaze să fie oprită pentru toata scara.

Pentru a evita acest lucru, la Energoinstal am pregătit un sistem de detectare a pierderilor de gaze format din electrovalvă, receiver și senzori de gaz wireless cu posibilitatea achitării în rate. Totodată, echipa noastră este gata de lucru și pentru asociațiile unde fiecare apartament are propria instalație de gaze cu un pachet la fel de atractiv.

Cum funcționează un detector de gaze?

Detectorul de gaze se instalează obligatoriu în încăperea în care funcţionează aragazul (sau orice alt aparat consumator de gaze naturale) si in incaperile traversate de instalatia de gaze unde exista risc de intoxicari. El se cuplează la o sursă de energie electrică și se fixează la 30 de cm de tavan (în jos, pe perete) sau la cca. 150 de cm distanță (în sus, stânga sau dreapta) de aparatul care folosește instalația de gaze. În momentul în care există scăpări de gaze (de la garnituri fisurate, mici orificii în țeavă sau chiar prin uitarea ochiului de aragaz deschis fără flacără) senzorul intern al detectorului emite un zgomot puternic şi comandă unui electrovalve instalate pe ţeava de gaze oprirea automată a furnizării de gaze. După identificarea și remedierea cauzelor declanșării mecanismului, electrovalva trebuie repornită manual, prin mişcarea unei clapete, pentru ca circuitul să devină din nou funcțional.

Ce fac dacă începe detectorul să țiuie?

Deși foarte puțin probabil, există și riscul ca instalația voastră de gaze să aibă scăpări. Atunci când cantitatea de gaze acumulată atinge procentul de 2% în aer, senzorul depistează anomalia și se pornește ciclul detaliat mai sus.

Verificati daca flacara de la aragaz s-a stins, aerisiti bine incaperea si nu folositi nicio sursa de foc. Anuntati de urgenta societatea care a montat sistemul sau furnizorul de gaze, de preferat telefonic pentru a fi siguri că mesajul a fost recepționat.

Până la sosirea echipei de lucru, puteți și dvs., în lipsă de altă ocupație, să încercați să găsiți sursa eventualelor scăpări de gaze, dar numai prin mirosire și cu spuma de săpun cu apă.

detectorul de gaze naturale Sub nici o formă nu faceți verificarea cu flacără. Riscați, pe lângă o explozie urmată de incendiu, periclitarea integrității corporale proprii cu consecințe extrem de grave.

În cazul puțin probabil în care, în ciuda semnalului sonor, nu observați și stingerea ochiului de aragaz, închideți întâi robinetul de siguranță poziționat înaintea racordului flexibil pe instalație și abia apoi închideți și robinetul de manevră al aragazului.

Cum mă asigur că detectorul funcționează?

Unii clienți sunt deseori tentați să testeze funcționarea corectă a detectorului de gaze instalat în apartamentul propriu. Dorim pe această cale să vă atragem atenția că dacă încercați să efectuați testul prin eliberarea de gaze într-o încăpere cu ușa și ferestrele închise, veți simți mirosul puternic de gaze cu mult înainte ca nivelul concentrației de gaze să atingă nivelul la care detectorul dvs. este calibrat să declanșeze alarma. Cum această metodă presupune crearea unui mediu potențial periculos, specialiștii noștri interzic ferm acest mod de testare.

Pentru o testare corectă și edificatoare, pur și simplu apăsați lung butonul Test/Reset al detectorului în orice moment în timpul funcționării normale. Becurile roșu și galben vor lumina alternativ, senzorul va declanșa alarma și se va activa electrovalva care închide conducta de gaz. Eliberați apoi butonul și rearmați manual electrovalva.

Acesta este singurul mod în care trebuie să testați detectorul.

 Cât ține un detector și cât costă întreținerea lui?

În general, detectoarele obișnuite au o durată de viaţă limitată, de regulă între 5 și 7 ani. După această perioadă, ele trebuie înlocuite cu altele noi, conform ordinului ANRE: „Clientul final are obligaţia să înlocuiască detectorul/detectoarele automat/automate de gaze montat/montate la locul de consum, înaintea expirării duratei normate de utilizare a acesteia/acestora, în conformitate cu prescripţiile tehnice ale producătorului.” Astfel, menținerea în parametrii recomandați de lege a instalației de gaze poate genera cheltuieli suplimentare deloc de neglijat pentru unii dintre voi.

Tocmai din acest motiv, Energoinstal pune la dispoziția celor interesați detectoare de gaze naturale de calitate certă, fabricate în Italia, cu o durată de viață de 15 ani și o perioadă de garanție de 36 de luni. Pe lângă avantajul calității, aceste detectoare generează și costuri substanțial mai reduse. Pe întreaga durata de funcționare a detectorului veți fi nevoiți să operați doar de două ori (la fiecare 5 ani) schimbarea senzorului intern de detectie a gazului, cu costuri minime, fără a fi necesară schimbarea întregului detector.

Nu uitați că orice lucrare sau intervenție asupra instalației de gaze trebuie făcută numai de un operator economic acreditat de ANRE și că detectorul de gaze naturale echipa Energoinstal vă stă la dispoziție pentru orice nevoie de gen. Nu ezitați să ne contactați la 021.795.11.30 sau printr-un mesaj pe www.energoinstalgaze.ro

 

La Energoinstal, oferim servicii specializate de verificare și revizie a instalației de gaze din 2010. Ne recomandă cele peste 600 de recenzii pozitive de pe Google și o echipă de peste 40 de profesioniști acreditați ANRE și ISCIR, care pun calitatea și siguranța ta pe primul loc. Apelează la noi cu încredere și lasă-te pe mâini bune. Solicită o ofertă și asigură-te că instalația ta este în perfectă stare de funcționare.

Articole Recente