Cum reducem costurile facturilor de gaze

Categorie:

Nu mai este mult și gata, frigul se va instala în toată „splendoarea” sa. Statisticile făcute la nivel național spun că, în perioadele cu temperaturi mici afară, aproape jumătate din costul total al facturilor unei gospodării o reprezintă cheltuielile cu căldura. Cum majoritatea locuințelor sunt încălzite pe bază de gaze naturale, utilizarea eficientă a energiei degajată de acestea în vederea obţinerii unui oarecare control asupra costurilor cu gazele naturale a devenit o preocupare majoră a consumatorilor. Nu doar debutul sezonului rece, ci şi creşterea treptată a preţurilor la gaze naturale şi electricitate în decursul următorilor ani, în contextul liberalizării complete a pieţei de energie, reprezintă un motiv de a reduce consumul și implicit, costul cu aceste resurse.

Mai jos, vă vom prezenta câteva sfaturi și modalități prin care puteți economisi lunar sume importante, mai ales dacă bugetul vostru se află undeva la limita dintre excedent și deficit.

  1. Cum reducem costurile facturilor de gaze Deși inițial poate părea o investiție destul de mare, e bine să izolați termic toți pereții exteriori ai locuinței, la fel și acoperișul și ferestrele. În timp, economiile făcute la facturi se vor simți și investiția voastră va fi una cât se poate de rentabilă. O izolație bună poate reduce costurile ulterioare cu încălzirea cu aproape 50%.
  2. Cum reducem costurile facturilor de gaze Atunci când reglați temperatura din locuinţă, luați în considerare că peste temperatura de 19°C, fiecare grad în plus poate să însemne o creştere a consumului de gaze naturale cu circa 6-8%. Dacă nu aveți copil mic, nu e nevoie să aveți temperaturi de 25°C. Scădeți temperatura cu câte un grad, până ce aceasta devine într-adevăr prea scăzută pentru confortul vostru.
  3. Cum reducem costurile facturilor de gaze Nu încălziți inutil toată casa. Unele camere trebuie să fie încălzite, cum ar fi livingul, dormitorul sau baia, dar o cameră nelocuită sau rar folosită și încălzită este o risipă de energie. De asemenea, pe perioadele când nu sunteți acasă, încălzirea devine atât o risipă inutilă de energie, cât și o cheltuială în plus nedorită.
  4. Cum reducem costurile facturilor de gaze La intervale regulate, aerisiți caloriferele, pentru a reduce pierderile de căldură și a nu solicita centrala termică, solicitare ce se traduce prin consum mai mare de gaze și, evident, o factură mai piperată.
  5. Cum reducem costurile facturilor de gaze Apropo de centrale, nu uitați de reviziile periodice ale acestora, dar și de verificările și reviziile periodice ale întregii instalații de gaze. Pentru acestea, nu trebuie decât să contactezi echipa Energoinstal la telefon 021.795.11.30 sau printr-un mesaj pe energoinstalgaze.ro
  6. Cum reducem costurile facturilor de gaze Fiți mai atenți cu consumul de apă caldă și temperatura acesteia. Ca să economisiți apă caldă, faceți dușuri în loc de baie cu cada plină, pentru că se va consuma o cantitate mai mare de apă. De asemenea, faceți dușuri mai scurte și montați un cap de duș economic. Un alt mod de a optimiza consumul de apă caldă este de a seta pentru aceasta o temperatură în jur de 49°C. Nu uitați nici de izolarea țevilor care transportă apa caldă.
  7. Cum reducem costurile facturilor de gaze Optimizarea consumului de gaze naturale atunci când gătiți este un alt mod de economisire eficientă. Un prim pas este acela de a pune capac la vasul în care fierbeți apă sau încălziți mâncare. Acest simplu gest salvează 20-30% din energie plus minute prețioase din timpul vostru, pentru că apa va fierbe mai repede cu 3-4 minute în acest caz. Tot pentru a economisi energie, folosiți ochiul de aragaz care are diametrul cel mai apropiat de mărimea vasului utilizat și reglați intensitatea flăcării, care trebuie să fie tot timpul sub nivelul vasului. Periodic, cu doar un burete și detergent de vase, curățați și degresați ochiurile de aragaz, pentru eficientizare și reducerea consumului de gaze.
  8. Cum reducem costurile facturilor de gaze Deschideţi larg ferestrele pe perioade scurte de timp. Astfe, spaţiile se aerisesc şi se încălzesc mai repede. Dacă lăsaţi ferestrele întredeschise pe perioade mari de timp, pierderile de căldură vor fi la rândul lor mari.
  9. Cum reducem costurile facturilor de gaze Nu în cele din urmă, în funcție de posibilităţi, înlocuiţi centrala veche neperformantă cu una mai nouă și mai eficientă, pentru a obţine o economie de energie de până la 20% sau chiar mai mult.
  10. Cum reducem costurile facturilor de gaze Ultimul, dar poate cel mai la îndemână sfat este acela că puteți, în orice clipă, să schimbați furnizorul de gaze naturale. Veți găsi cu siguranță mai multe companii care oferă un tarif mai mic pentru gaze naturale. Trebuie doar să verificați anual dacă puteți beneficia de o reducere de preț schimbând furnizorul sau chiar la furnizorul actual. O piață complet liberalizată duce la o competiție sănătoasă în piață, iar șansele să găsiți un tarif mai mic cresc simțitor.

Știm că am acoperit doar o parte din posibilitățile de reducere a costurilor cu gazele naturale, dar chiar și așa, prea multă informație pe un subiect poate duce uneori la neglijarea sa.

De aceea recomandăm să alegeți doar două-trei moduri de economisire pentru început, și vă propunem să începeți cu cele care considerați voi că vor avea cel mai mare impact. Asta și, evident, ușurința voastră în a le duce la bun sfârșit. Cel mai bine ar fi să începeți cu alegerea furnizorului de gaze naturale și cu reducerea consumului de agent termic, fie pentru spălat, fie pentru încălzit. Succes!

 

La Energoinstal, oferim servicii specializate de verificare și revizie a instalației de gaze din 2010. Ne recomandă cele peste 600 de recenzii pozitive de pe Google și o echipă de peste 40 de profesioniști acreditați ANRE și ISCIR, care pun calitatea și siguranța ta pe primul loc. Apelează la noi cu încredere și lasă-te pe mâini bune. Solicită o ofertă și asigură-te că instalația ta este în perfectă stare de funcționare.

Articole Recente