Ce este revizia la gaze? – Efectuarea verificarii/reviziei instalatiei de utilizare a gazelor naturale este, conform prevederilor legislative (Procedura privind verificarile si reviziile tehnice ale instalatiilor de utilizare a gazelor naturale, aprobate prin Ordinul A.N.R.E nr. 179/2015 publicat in Monitorul Oficial nr. 969/28.12.2015), o obligatie ce revine clientilor.
Revizia tehnica a instalatiilor de utilizare a gazelor naturale se realizeaza:
periodic, la maximum 10 ani;
dupa intreruperea utilizarii instalatiei de utilizare pentru o perioada de timp mai mare de 6 luni;
dupa orice eveniment care ar fi putut afecta instalatia de utilizare;
la cererea clientului final.
Conform Procedurii aprobate prin Ordinul nr. 179/2015, efectuarea verificarii/reviziei tehnice periodice se face, in baza:
Contractului de prestari servicii, incheiat cu un operator economic autorizat (OE) de Autoritatea de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE);
Notificarii trimise de Furnizorul de gaze naturale, in acest caz, ENGIE Romania;
Documentatiei tehnice ce a stat la baza executiei instalatiei de utilizare a gazelor naturale, avizata de catre O.S. (operatorul de sistem) sau de catre un verificator de proiecte atestat, dupa caz.
Notificarea poate fi solicitata furnizorului de gaze naturale si la cererea clientului final si/sau in situatia in care a trecut o perioada mai mare de 6 luni de la intreruperea utilizarii instalatiei de utilizare a gazelor naturale si/sau dupa orice eveniment care ar fi putut afecta instalatia de utilizare.